Inamicul consolelor gaming – Google STADIA

- 286 vizualizari

Inamicul consolele gaming – Google STADIA

              STADIA, este noul serviciu lansat de Google care ne va permite să jucăm un nou joc chiar de pe calculatoarele mai puţin performante sau de pe telefoanele mobile. Stadia este un fel de streaming pentru jocuri: vor rula direct de pe serverele Google, iar utilizatorii îşi vor folosi smartphone-ul, tableta sau laptopul doar ca un portal către lumea virtuală.
              Până acum, pentru a juca un joc nou depindea de performanţele calculatorului tau. Sistemele în timp deveneau slabe și rulau greoi sau poate chiar deloc. Chiar dacă gamerii serioşi au calculatoare de mii de euro, chiar şi acestea rămân în urmă la un moment dat. Stadia promite să întrerupă lupta dintre producătorii de jocuri şi cei de hardware.

Google Stadia Presentation

Google Stadia Presentation

            Imaginați-vă o lume în care nu aveți nevoie de hardware scump pentru a juca următoarea mare lansare – o lume în care tot ce trebuie să faceți este să deschideți browser-ul Chrome, să alegeți un joc pe care doriți să-l jucați și să îl porniți imediat fără a fi nevoie de o descărcare de lungă durată sau un patch surprinzător de mare.

Phil Harrison, vicepreşedinte Google: „Imaginaţi-vă că vă uitaţi la jocuri pe YouTube şi descoperiţi cel mai nou trailer „Assassin’s Creed: Odyssey” pe canalul oficial de YouTube ale Ubisoft. Veţi observa butonul „Jucaţi acum”. Doar dând click pe acel buton, jucătorul este dus în joc direct din browser în 5 secunde, fără descărcări, fără patch-uri, fără actualizări şi fără instalări.”

             Aceasta este ideea noului serviciu Google Stadia – Chrome – 4K – 60fps –HDR – Surround Sound – cinci secunde. Nicio instalare. Google promite că puterea cloud computing a Google Stadia este echivalentă cu o consola care rulează la 10.7 GPU terraflops (adică mai mult decât PS4 Pro și Xbox One X la un loc) care poate procesa cea mai recentă versiune a jocului, îl codifică într-un flux și îl livrează prin internet. Dacă Google va respecta această promisiune, atunci chiar ar putea fi un pericol pentru consolele gaming.

             Pe langă puterea oferită de Stadia vom mai beneficia de:
– cross-platform play
– posibilitatea de a juca cu ce tip de controller aveți prin casă
– reluarea jocului de unde am rămas, chiar dacă schimbați platforma
– redarea jocurilor la o rezoluție de 8K în viitor.

             Stadia va fi lansat în acest an în US, Canada, UK și majoritatea țarilor din Europa (să sperăm ca și în Romania).

Rating: 4.7/5. From 9 votes.
Please wait...
The following two tabs change content below.
mm

Adrian F.

De la o vârstă fragedă, am fost sudat la un PC sau la o consolă. Dragostea mea pentru jocuri a început de la mijlocul anilor ‘95, când am cumpărat un HC 2000 și jucam jocuri încărcate de pe casete audio, apoi am trecut la jocurile pe PC pănă când am pus mâna pe un Xbox 360 și de atunci pasiunea față de Xbox nu arată nici un semn de încetinire.