Pentru că zilele acestea tocmai mi-a ajuns controllerul comandat pe Xbox Store, am decis că ar fi bine să vin și eu cu un articol pe această temă, mai exact, despre cum ne afectează pe noi, cei care cumpărăm din UK, modificările ce au fost implementate și de România.
Dacă nu știți încă despre ce este vorba, până pe data de 1 iulie 2021, România a trebuit să implementeze o directivă europeană care privește aplicarea TVA-ului pentru orice comandă din UK (sau țară NonUE), indiferent de valoarea acesteia. La prima vedere sună destul de rău, însă dacă veți citi articolul până la sfârșit, veți afla că nu este atât de rău precum sună.
Această directivă este dată la nivel european, așadar, toate țările membre UE vor fi nevoite să aplice această modificare. După cum bine știți, până acum, comenzile care veneau dintr-o țară NonUE (în cazul nostru UK), cu valoare de până la 10 euro, erau scutite de TVA și nu treceau prin “vămuire”.
Cum s-a derulat o comandă de pe Microsoft până la 1 iulie?
Pur si simplu Woww…am dat comanda pe 23 noiembrie 2020 și coletul a ajuns pe 25 noiembrie 2020 (2 zile). Menționez că nu am facut și nu am plătit nimic în plus, doar am așteptat să vină.
Cum s-a derulat o comandă de pe Microsoft cu recepție după 1 iulie?
Am făcut comanda odată cu lansarea noului controller Xbox (Daystrike Camo Special Edition), 5 mai 2021, cu gândul că acesta va ajunge tot în 2 zile la destinație. M-am înșelat! În dreptul comenzii a apărut că livrarea se va face pe 13 iunie. Ok. nicio problema, nu este așa de mult de așteptat. Și de aici începe toată birocrația și nervi întiși la maxim.
Coletul a ajuns în țară, pe Otopeni, abia pe 31 mai 2021. Am zis ca în sfârșit mă voi bucura de el, într-o zi-două e la ușă la mine. Fals!!! După mai bine de o lună de refresh la Track Shipping și primit continuu mesajul “UPS initiated contact with the sender to obtain clearance information. Once received, UPS will submit for clearance.” am decis să iau legătura cu Microsoft și cu firma de curierat (15 iulie 2021).
De la Microsoft nu am primit niciun răspuns până în ziua de azi, în schimb mi-au răspuns cei de la UPS. Aceștia m-au lămurit scurt: nu pot elibera coletul din vamă pentru că nu au numărul meu de EORI. Wtf…ce e ăla? După o discuție telefonică cu un reprezentant al firmei de curierat am primit un email cu procedura de eliberare a coletului. Când l-am citit…am crezut ca ăștia îmi vor apartamentul, la câte acte mi-au cerut.
Partea cea mai complexă de realizat din acel email era sa obțin numărul EORI, așa că m-am apucat de treabă. Am intrat pe site-ul https://eori.customs.ro , după ce am citit procedura de obținere EORI , și m-am apucat să completez cererea de a obtine acel cod.
După completare, listare și semnare am trimis cererea scanată împreună cu un scan după C.I. la adresa de e-mail a direcției regionale vamale din care fac parte. Foarte promți cei de la direcția regionala Ploiești, în nici 24h am primit pe email acel cod EORI. Așa da, se poate. Fac o paranteză aici, vedeți că am dat pe Google de firme care în schimbul a 100 RON vă pot abține acel cod EORI. Consider ca nu este cazul să dați niște bani pentru un lucru pe care îl puteți face în max. 10 minute.
Apoi după ce am printat, completat, semnat și scanat tot ce mi-a mai trimis domnul de la UPS pe email, i-am facut un reply cu documentele solicitate (20 iulie 2021).
La câteva zile de la înaintarea email-ului mi-a ajuns în sfârșit controllerul (26 iulie 2021). Tipul care mi-a livrat coletul nu știa sigur dacă trebuie să mai plătesc TVA, așa că nu am mai plătit nimic, însă mi-a precizat că pentru marfa introdusă în UE trebuie plătit TVA.
PS: Cum vedeți că a intrat coletul în țară, sariți cu mail/apel pe firma de curierat și solicitați statusul coletului, pentru că pe mine nu m-au contactat să îmi solicite vreun document sau informație (cu toate ca aveau și nr. de telefon și adresa de email).

Adrian F.

Ultimele articole scrise de Adrian F. (vezi tot)
- Jocuri gratuite în acest weekend (9 – 12 decembrie) Free Play Days - 9 December, 2021
- Concurs “Giveaway acumulator extern Hama X7” – decembrie 2021 - 4 December, 2021
- GRID Legends ajunge pe Xbox în februarie 2022 - 4 December, 2021